Ședință de bilanț la birtul de pe graniță

La birtul din satul de pe granița de sud-est cu Ucraina, acolo unde drumul se termină în praf și zvonurile încep înaintea știrilor, primarul, popa și cârciumarul s-au strâns la o masă de lemn, sub un calendar rămas la luna august. Era ședință de bilkant pentru anul 2025, cu țuica pe masă și grijile la pahar mic.

Cea mai mare problemă era clară și apăsătoare: nu au venit rușii.

— Noi ne-am pregătit, a oftat cârciumarul, turnând vodcă dintr-o sticlă cu etichetă rusească ținută „pentru ocazii speciale”. Am băgat vodcă în toate pivnițele din sat. Nici la nunți n-am avut atâta.

— Și cârnații, a completat primarul, bătând cu degetul în masă. Afumați, legați frumos, în toate podurile. Dacă vine cineva, să fie primit cum se cuvine.

Popa a dat din cap, grav:
— Acordioniștii? Au repetat tot anul. „Katiușa” o știu și cu ochii închiși. Dacă îi trezești noaptea, îți cântă de la refren.

Au tăcut toți trei. Afară ningea mărunt, iar satul părea liniștit, prea liniștit pentru atâta pregătire.

— Zic unii că nu anul ăsta, a reluat primarul. Cică în 2026. Mai întâi Odesa… și după aia, cine știe, poate ajung și pe la noi, să vadă ce sat primitor suntem.

— Doamne-ajută, a zis popa, precaut. Dar să nu fie chiar în post, că-i păcat de carne.

Cârciumarul a ridicat paharul:
— Până una-alta, bem. Că politica tot vorbește, războiul tot pleacă și vine, dar vodca nu se bea singură.

Au mai bârfit de guvern, de front, de cine cu cine și de ce nimeni nu mai știe nimic sigur. La final au căzut de acord că satul e pregătit pentru orice: invazie, pace sau încă un an de așteptare.

Singura teamă adevărată rămânea aceeași: să aibă grijă de vodca până vin rușii.