„Planul de apărare morală a frontierei”

Într-o comună prăfuită de la graniță, unde câinii latră în trei limbi și semnalul telefonului prinde ba Ucraina, ba Serbia, șeful de post — plutonierul major Mărin Vultur — a convocat o ședință de urgență.

Motivul?
„Situația internațională tensionată”, după cum a zis el solemn, în timp ce-și netezea mustața și deschidea un dosar gros de hârtii.

Dar nu era o ședință cu primarul, cu pompierii sau cu grădinița.
Nu.

Pe rândurile din Căminul Cultural stăteau aliniate… prostituatele din sat.
Toate.
Cu sacoșe, cu baticuri, unele cu papuci, altele cu o eleganță suspectă pentru o zi de marți.

— Fetelor, zice Mărin, treaba e serioasă. S-ar putea să vină rușii.
— Cu mașina sau pe jos, dom’ plutonier? întreabă Lenuța, cea cu râsul colorat.
— Cu tancul, măi femeie!
— Păi și unde să-i parchez, că drumul e plin de gropi, zice alta, măsurând serios problema.

Plutonierul oftează.
— Acu’ nu glumim! Trebuie să fim pregătiți. Să dăm dovadă de… cum îi zice… reziliență.
— Și noi ce treabă avem cu rușii, dom’ șef? întreabă Rodica, care avea mereu ultimul cuvânt.
— Păi… cum ce treabă? Voi sunteți… cum să spun… elemente de contact. Dacă vin trupele, voi sunteți primele care comunică cu ei!

Un murmur se ridică din sală.

— Dom’ plutonier, dar noi nu știm rusa, zice Lenuța, ridicând două degete ca la școală.
— Cum adică nu știți?
— Păi știm „privet” și „vodka”, dar restul ne scapă.

Mărin își dă jos chipiul și se scarpină în cap.
— Asta e grav. Foarte grav. Fără comunicare, se pot produce… incidente diplomatice.

După un minut de gândire adâncă, se ridică în picioare:
— Am luat o decizie! Vă trimit o săptămână la perfecționare la Tiraspol!

Un cor de exclamații se aude:
— Unde?!
— La Tiraspol, zice serios plutonierul. Ca să dobândiți experiență cultural-lingvistică. Să fiți pregătite pentru… interacțiuni transfrontaliere!

— Și cine plătește drumul, dom’ șef? întreabă Rodica.
— Se va deconta pe proiect european. Se cheamă „Solidaritate feminină în fața provocărilor geopolitice”.

Lenuța râde cu lacrimi:
— Dom’ plutonier, dar dacă nu mai venim înapoi?
— Asta ar fi, zice el suspinând, o pierdere strategică pentru comuna noastră.

Se ridică, își pune chipiul și bate concluzia finală:
— Fetelor, să vă faceți bagajele! Plecați cu misiune de stat!

Rodica, din fundul sălii, oftează teatral:
— Măcar acum o să avem și noi pașaport diplomatic, nu?

— Dacă vă purtați frumos, vă dau eu câte-un ecuson cu stema României, zice Mărin mândru.

Toată sala izbucnește în râs.
Și așa s-a încheiat prima — și ultima — ședință de „pregătire strategică” pentru apărarea morală a frontierei.

Că-n comuna aia, când vin rușii, șeful de post e convins că nu tancurile contează, ci… cine le întâmpină primul.